Ultima zi a târgului de carte Bookfest — 1 iunie, 2025. În incinta Centrului Expozițional Romexpo se sărbătoresc două evenimente anuale pentru care până și vremea urâtă a zis să se dea la o parte și să-i îndemne pe cei mari și pe cei mici să iasă din case. În cântece de copii și miros de langoși cu ciocolată, mă strecor printre sutele de persoane, nerăbdătoare să ajung la standul Cassius Books, unde am programat interviul cu Raluca Irimie, editor-șef și deținător al editurii.
O găsesc mai greu. E prima lor participare la acest târg și le-a fost aprobat un stand mai mic, undeva în lateral. Raluca este acolo, printre cărți, stând de vorbă cu două scriitoare. O salut, o felicit pentru prezență și ea îmi mulțumește că am reușit să ajung.
E drept, cam pe ultima sută de metri, dar toată lumea în jur e atât zâmbitoare și încântată că se află acolo, încât nu pot decât să mă aliez stării lor de spirit.
De la pandemie la târguri de carte: începuturile Cassius Books
Înainte de poveștile legate de prezent și viitor, voiam să știu drumul pe care l-a avut editura până să ajungă la Bookfest. Așa că am început cu această întrebare.
„Drumul până aici e cam standard: Cluj – București. Asta ca să simplificăm un pic lucrurile. Varianta extinsă e cu mai mult zbucium. Totul a început fix în prag de pandemie, când am avut interviul la Biblioteca Națională pentru a pune la punct din punct de vedere legal entitatea Cassius Books. Am început cu un plan și ne-am trezit deturnați total. Însă alternativa, de a renunța, nu e o opțiune pentru noi, așa că ne-am adaptat din mers, am tras să dezvoltăm portofoliul și brandul Cassius Books, iar acum a venit momentul să participăm la astfel de evenimente mari”, spune Raluca.
Insist pe această temă și o întreb cum e Bookfest comparativ cu alte târguri de carte? E mai bine să participi la un târg mare, cum e acesta, dar care se ține o dată pe an, ori ar fi mai util un târg mai mic, cu mai multe evenimente pe an, în mai multe orașe?
„Aici n-aș ști ce să răspund. Noi am mai participat doar la Gaudeamus Cluj, pentru că ne era la îndemână.” O mamă și fiica ei se opresc în dreptul măsuței unde o anume copertă atrage privirile. Aștept până se încheie tranzacția. „Mi se pare că e și multă bătaie de cap cu pregătirile pentru astfel de evenimente și ne-ar fura prea mult de la proiectele la care muncim. Poate nu târguri, ci evenimente online și offline ar fi mai simplu de organizat și de mai mare impact”, continuă ea răspunsul.
Târgurile de carte: vis, realitate și bălți de apă
Publicul devorator de carte pare încântat și are de ce. În jurul nostru sunt zeci de edituri și mii de cărți pentru toate gusturile. Mă întreb, oare cum se simte de partea cealaltă a standului? Oboseală, probleme neprevăzute la organizare? Decât să caut singură răspunsuri, mai bine o întreb pe Raluca cum e de fapt. Aflu că au avut partea lor de peripeții.
„Nu se poate fără, nu?” Râde acum.
„De exemplu, acum, la Bookfest, ne-a fost inundat standul. Norocul nostru era că aveam musafiri și ne-am mobilizat toți să scoatem rapid cărțile din perimetru, înainte să se întindă băltoaca. Nu știu dacă am apucat să le mulțumesc prietenilor care ne-au ajutat, dar le transmit acum. Ați salvat, dragilor, portofoliul Cassius Books. Trebuie să ne revanșăm. Și revenind la întrebare. Întotdeauna apar situații și e nevoie să te adaptezi din mers. Eu am noroc că sunt mai greu de impresionat și nu mă afectează toate provocările astea, dar recunosc că mi-ar fi plăcut ca lucrurile să fi mers un pic mai lin.”
În gând, mă întreb dacă asta e normalitatea peste tot sau doar a noastră, a românilor.
Între timp, ea continuă: „Mi-aș dori să reușim să stăm mai mult cu cititorii, să ne bucurăm unii de ceilalți, să vorbim mai multe. Poate o să-mi vină mai multe idei după ce se mai așază lucrurile.”
O mai las câteva minute. Un grup de adolescenți au înconjurat măsuța pe care sunt expuse o parte din cărți. Mă uit atent să văd ce copertă le face cu ochiul, în timp ce mă pregătesc să-i adresez următoarea întrebare: ce genuri literare funcționează cel mai bine la voi în acest moment și spre ce zone noi ați vrea să vă îndreptați în viitor?
„Noi am intrat alături de prietenii de la Voxa și pe piața produselor digitale, încă de la începuturile platformei. E parcă o lume nouă și ne bucurăm să avem această oportunitate. Nu cred că dorim să schimbăm prea multe din punctul ăsta de vedere pe viitor. Am ales și promovăm cărți bune, cu mesaj, cărți pe care nu le lași în tren după ce le citești. E mai puțin despre genul literar, cât despre substrat și profunzime. Lucrăm la traduceri, avem discuții cu parteneri internaționali, deci urmărim multe lucruri”, spune Raluca Irimie. Aruncă o privire la cartea pe care tinerii de mai devreme o apreciaseră cel mai mult. „Ce gen merge mai bine? Se pare că fantasy, mai multe sub-categorii.” Este, într-adevăr un roman urban-fantasy.
Răbdare, viziune și zero compromisuri
Un proaspăt debutant al editurii i se alătură Ralucăi în stand. Are un tricou pe care a printat coperta cărții lui. Hmm, uite pe cineva care a înțeles că trebuie să aduci și tu aport la vânzare.
Decid că e momentul potrivit pentru a afla mai multe despre procesul de selecție și publicare a manuscriselor, așa că o întreb care e provocarea cea mai mare în această direcție.
„Acum o să se inflameze unii, numai că trebuie discutate și aspectele acestea.”
Mă bucur că e deschisă să ofere detalii și nu evită subiectul, așa că o las să vorbească fără să o întrerup prea mult.
„Provocarea cea mai mare e că aspiranții nu înțeleg procesul de publicare. N-ar fi o problemă, n-ar avea de unde să știe dacă n-au mai avut contact cu lumea aceasta, dar nici nu par să-și facă un pic temele. Primim emailuri cu link-uri spre manuscrisul propus, emailuri goale (fără conținut) cu un fișier atașat, manuscrise formatate rău de tot, cu zece fonturi și tot atâtea alinieri, cu greșeli grave de exprimare sau gramaticale…
Trecând peste asta, pentru că sunt lucruri care se pot rezolva; cu muncă, dar nu sunt imposibile. Mi se pare că provocarea adevărată este lipsa de viziune și rigiditatea unora. Uneori trebuie să alegem alt titlu, altă copertă, să renunțăm la scene, să tăiem tot ce e „dead-wood” (pasaje/cuvinte care sunt de umplutură și nu aduc nimic în mod special). Se discută și omenește, și cu argumente, dar pentru că este un domeniu în care transpunem ceva din ființa noastră prin scris, unii se simt lezați, aș zice inutil. Provocarea este să găsești oamenii cu viziune asemănătoare ca să nu-ți risipești energia cu abraziuni inutile.
Am avut contracte pe care le-am reziliat, cu acordul părților, pentru că nu reușeam să găsim un numitor comun în ceea ce privește structura lucrării. Mi se pare mai important ca nimeni să nu aibă impresia că face un compromis în relația asta. Autorul trebuie să fie mândru de munca lui și de produsul finit. Pentru mine e foarte important aspectul ăsta. La fel de important ca și ideea că nici cealaltă parte din ecuație, editura, nu are motive pentru a face compromisuri. Până la urmă, toată lumea are libertatea de a-și alege oamenii cu care vrea să colaboreze și mi se pare minunat că avem alternative.”
Să conduci o editură înseamnă să jonglezi cu toate
Îmi vine în minte replica unui personaj drag mie: „trebuie să fim realiști în privința chestiilor astea”. Văd pe rafturi mai multe nume de autori pe care îi știu publicați, în trecut, de alte edituri.
Cum ați reușit să-i atrageți la Cassius Books? o întreb pe Raluca în timp ce iau un exemplar de pe raftul de sus și las mirosul de carte nouă și nerăsfoită să-mi zgândăre simțurile. E poate datorită faptului că ați ales să fiți o editură transparentă?
Îmi zâmbește și dă din cap.
„Da, așa e. Avem mai puțini debutanți și mai mulți autori consacrați. Cred că ne-am potrivit, pur și simplu. Avem o viziune asemănătoare, deși stiluri literare destul de diferite. Mi se pare greu să conduci o editură. Trebuie să poți jongla cu toate (de preferință în același timp). E nevoie și de viziune artistică, și de cunoștințe de business, trebuie și să poți relaționa cu fiecare persoană așa cum i se potrivește. Ești și un team leader și un vizionar, însă mai e nevoie și să poți anticipa riscuri și să iei măsuri din timp pentru diverse situații. Dictezi tonul și temperatura, dar e nevoie să poți prinde din timp semnalele când ceva scârțâie, ca să poți evita conflicte sau frecușuri inutile. Transparența e o componentă importantă, alături de respect”, îmi confirmă Raluca.
Scrie. Citește. Întreabă.
Mă gândesc că printre cei care se perindă acum prin fața noastră sigur sunt și persoane care vor să-și publice poveștile. Așa că o întreb pe Raluca, după ce-i ofer un timp să împartă semne de carte, să mai prezinte cărțile celor opriți la stand, să ia o gură de apă necesară în atmosfera deja încinsă la miezul zilei: ce sfat simplu, dar esențial, ai avea pentru un autor debutant?
„Să scrie și să citească”, răspunde direct. Râd pentru că asta sună elementar (dragă Watson).
„Să-i mai întrebe și pe alții, pentru că, de foarte multe ori, un beta-cititor o să observe o grămadă de neajunsuri de care autorul nu e conștient. Să caute oamenii cu care rezonează și să muncească. Nu e imposibil, dar e nevoie de implicare.”
O înțeleg. E multă muncă în spatele oricărei cărți, începând cu cea depusă de autor. Sunt atât de multe lucruri de discutat cu privire la așteptările celor la început de drum, că mi-e teamă să nu ne pierdem amândouă în legendara „groapă de iepure”. Aleg să închid interviul, înainte să devină obositor, cu o ultimă întrebare: apropo de cititori și autori, ce vă convinge astăzi să acceptați un manuscris nou? Care e secretul acelui text care îți face ție ochii să strălucească încă de la prima pagină?
„Cred că se simte de la primele pagini dacă e ceea ce căutăm sau nu. Apreciem întotdeauna lucrările șlefuite, muncite, trimise cu un minim de considerație (un bună ziua/mulțumesc nu ustură deloc, pe cuvânt) și ideile bune, cu personaje bine conturate, cu profunzime.”
Ne luăm la revedere după ce eu cumpăr ce-mi recomandă — bineînțeles că e fantasy — și o pun să-mi dea autograf pe cartea ei, „Complicații inutile”.
Mulțumim mult, Raluca și îți dorim succes în continuare cu Cassius Books!
Fotografiile aparțin redacției Rezistența prin Cultură
Alte articole de același autor
