Noaptea Cărților Deschise 2025: Litera oferă cafea la plic și cărți cadou

Începând de marți, 22 aprilie, ora 19:00, Editura Litera dă startul unei noi ediții a campaniei #RăsfățulLiterar, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții. Campania include reduceri de până la 90% pe site-ul litera.ro și pachete-cadou pentru comenzi de peste 299 de lei. În plus, fiecare comandă plasată online va fi însoțită de un plic de cafea la Ibrik, oferit gratuit.

Ajunsă la cea de-a treisprezecea ediție, Noaptea Cărților Deschise rămâne cel mai mare eveniment dedicat lecturii din România. Anul acesta, campania se extinde cu o serie de surprize pentru iubitorii de carte din toată țara: promoții speciale, cadouri literare și un maraton de lectură în aer liber, organizat chiar în inima Bucureștiului.

Lectură și cafea în Parcul Carol

Miercuri, 23 aprilie, de la ora 19:00, cititorii sunt invitați la un maraton de lectură găzduit de cafeneaua 5 to go din Parcul Carol (Bd. Mărășești nr. 2B). Evenimentul îi aduce împreună pe Laura Nureldin, Marcela Motoc, Ioana Bâldea Constantinescu și Andrei Ciobanu – autori și susținători ai culturii scrise – care vor citi fragmente din cărți și vor discuta despre plăcerea lecturii.

Cărți, cafea și cadouri pentru cititori

Reducerile de până la 90% de pe litera.ro acoperă o gamă variată de titluri, de la romane premiate și cărți populare pe BookTok, până la volume de non-ficțiune și ultimele apariții ale scriitorilor români. Pe lângă oferta promoțională, fiecare comandă plasată începând cu 22 aprilie va fi răsplătită cu un plic de cafea la Ibrik, în semn de apreciere pentru timpul dedicat lecturii.

Pentru comenzile care depășesc 299 de lei, Litera oferă un kit literar cadou ce conține:

  • o cană ilustrată de artista vizuală Mura,
  • un pachet de cafea la Ibrik marca 5 to go,
  • și trei titluri semnate de Agatha Christie: Și din zece n-a mai rămas nici unul, Cei cinci purceluși și Răul sub soare.

Prin toate aceste inițiative, Editura Litera marchează Ziua Internațională a Cărții oferind nu doar reduceri, ci și momente de lectură savuroasă – la propriu și la figurat.

Distribuie pe retelele sociale