La Muzeul Național de Artă Contemporană al României (MNAC) s-a deschis, luna trecută, o expoziție ce oferă publicului ocazia cu adevărat unică de a vedea, la București, lucrări ale artistului rus Kazimir Malevich (1879, Kiev – 1935, Leningrad). Cele trei opere sunt prezentate în premieră absolută și au o istorie tumultoasă, circulând din Ucraina în Israel, iar acum, în România.
Expoziția, intitulată în mod inedit Kazimir Malevich – Supraviețuiri, îi aduce față în față pe avangardistul rus și o serie de artiști români cu opere în colecția MNAC, nume importante din arta românească din a doua jumătate a secolului trecut: Horia Bernea, Radu Comșa, Roman Cotoșman, Ingo Glass, Viorica Iacob, Iulian Mereuță, Virgil Preda, Diet Sayler, Ștefan Sevastre și Liviu Stoicoviciu.
La prima vedere, poate că legătura dintre toți acești artiști nu este imediat evidentă. Pe de-o parte, este nevoie de o minimă analiză formală a lucrărilor pentru a vedea că geometria, epurarea formelor, sunt elemente centrale întregii expoziții. Pe de alta, nu trebuie neglijat termenul din titlu, supraviețuiri, care ne oferă o cheie de lectură fundamentală: atât Malevich în URSS, cât și ceilalți artiști în România au fost, mai mult sau mai puțin, interziși pentru arta lor abstractă.
În URSS, muzeografii aveau directivă să distrugă orice ținea de formalism, în special operele avangardiștilor ruși. Din fericire, expunându-se unor mari riscuri, mulți specialiști au refuzat să se supună, salvând în ascuns opere importante. Cele trei lucrări prezentate la București au fost cumpărate treptat, în 1929 și 1930, de Benzion Livando, care a emigrat ulterior, mult mai târziu, în Israel.
Malevich, de la erou la paria
O figură centrală a artei moderne europene, Kazimir Malevich este un pionier al artei abstracte și fondatorul suprematismului, o mișcare artistică aparținând avangardei ruse, opusă în esență constructivismului. Lucrând întâi într-un stil de sinteză cubo-futuristă, Malevich face tranziția către suprematism în perioada 1912-1916, evoluție vizibilă și în cele trei lucrări de la MNAC. Văzut ca o formă nouă de exprimare artistică, suprematismul promova o artă abstractă bazată pe supremația sentimentului, a emoției pure, negând o reprezentare figurativă a subiectelor alese. În loc să reflecte realitatea, Malevich a căutat o artă care să ofere o scăpare, un refugiu.
Artiștii avangardiști și, puțin mai târziu, cei ce au promovat arta abstractă, au văzut în formele geometrice un limbaj universal, pur și etern, înlăturând ceea ce este inutil în formele reale, devenind simboluri care ar putea însemna orice sau nimic, în funcție de fiecare privitor. Pentru Malevich, totul este dublat de o dimensiune spirituală: prin suprematism, materia dispare, rămânând energia pură.
În 1915, expune o lucrare ce avea să schimbe radical și definitiv lumea artei. „Pătratul negru”, după cum îi spune și titlul, era un pătrat negru pictat pe fundal alb. Plasându-l provocator în expoziție în colțul peretelui, un loc în mod tradițional rezervat icoanei ortodoxe, Malevich a creat o „icoană a noii lumi”, anunțând sfârșitul artei vechi, figurative. Atât lumea artei, cât și publicul, s-au împărțit rapid în două tabere: cei care l-au numit geniu, și cei care l-au considerat nebun.
Socialismul și avangarda
Suprematismul, prin refuzul față de „excesele” artei, dar și alte mișcări ale avangardei ruse sunt, într-o primă fază, încurajate de troțkiști după Revoluția din Octombrie. Malevich este foarte apreciat, primind diverse funcții în stat, fiind inclusiv invitat să fie profesor la Belarus, Leningrad și Kiev. Își teoretizează și publică manifestul suprematismului în 1926, sub titlul The World as Non-Objectivity, și are expoziții personale la Varșovia, München și Berlin în 1927, ocazie cu care primește, în sfârșit, recunoașterea internațională la care spera.
Noul deceniu vine însă cu schimbări în URSS: începe reprimarea inteligenței în Ucraina și, concomitent, arta modernă cade în dizgrație – Stalin dorește trecerea la o artă „utilă”, și anume realismul socialist. În 1930, Malevich este arestat, acuzat de spionaj și deviaționism, amenințat cu execuția. După eliberare, a fost interzis în URSS și a rămas așa până în 1988, când opera sa a fost expusă pentru prima dată în peste jumătate de secol la Leningrad. Pierde dreptul de a mai fi profesor, îi sunt distruse manuscrise și lucrări de artă. Încearcă, pentru o scurtă perioadă, să treacă de la o pictură abstractă la una figurativă, potrivită ideologiei. Moare curând după acest episod, în 1935, de cancer.
MNAC, 2025
Modelul radical al picturii lui Malevich a marcat profund lumea artei și cultura vizuală înțeleasă în sens larg. Nu doar contemporanii săi, ci întregi generații de artiști ce i s-au succedat i-au fost tributari. Mișcări artistice importante ale secolului al XX-lea, cum ar fi minimalismul sau arta conceptuală, nu ar fi putut exista fără suprematismul lui Malevich. Influența sa s-a simțit profund, și se simte încă, mai ales în domeniul designului și al arhitecturii.
Așa cum putem vedea în expoziția de la București, curatoriată de Mariana Dragu, nici arta românească nu a rămas indiferentă „supremației emoției pure”. Selecția de față prezintă lucrări de artă românească recentă și contemporană, în diverse tehnici, din anii ’70 și până în 2015. Amintind de istoria complicată a acelor vremuri, operele sunt mărturia suferinței psihice, și uneori chiar fizice, a artiștilor care nu puteau să creeze sau să expună în acord cu formele abstracte care le erau necesare pentru expresia artistică. Uneori, referințele sunt explicite, cum ar fi în „Omagiu lui Malevich”, instalație de Ingo Glass, 1996, în care motivul pătratului negru este preluat în mod evident. Același motiv se poate regăsi și în „Praporul” lui Horia Bernea, 1982, sau „Umatula’s Paintings #28”, de Iulian Mereuță, 1990, unde cele trei pătrate sunt albe, iar fundalul negru.
Expoziția este redusă ca dimensiune, dar de un impact puternic
Iluminatul subtil, ajustat pe dimensiunile fiecărei lucrări, justificat în primul rând de nevoia de a respecta normele de conservare, accentuează ideea de artă ca activitate spirituală, care transcende lumea materială. Lucrările expuse, unele dintre ele realizate la distanță de mai bine de un secol (cum ar fi Kazimir Malevich, „Compoziție cubo-futuristă”, 1912-1913 și Radu Comșa, „Atonal Geometry (Cross-Rhythms) I”, 2015), intră într-un dialog pe tema artei ca reprezentare a emoției creatoare, emoție a unor marginalizați care au reușit, în ciuda istoriei, să supraviețuiască și să creeze.
Expoziția Kazimir Malevich – Supraviețuiri poate fi vizitată până în 31 august 2025, la MNAC.
