
Festivalul Filmului European are loc în perioada 8 -18 mai 2025, în București și reunește un număr impresionant de filme : 40 de lungmetraje de ficțiune, 11 documentare, dar și o selecție de scurtmetraje care vor fi prezentate în premieră națională.
Festivalul începe joi, 8 mai 2025, la Sala Luceafărul cu proiecția de gală a documentarului „O neașteptată întrezărire a unor lucruri mai profunde /A Sudden Glimpse To Deeper Things” (2024), câștigătorul din acest an la prestigiosului Festival Internațional de Film de la Karlovy Vary.
Documentarul este regizat de Mark Cousins, cunoscut pentru portretizarea în trecut a două nume de referință pentru istoria cinematografului, Orson Welles și Alfred Hitchcock.
Filmul este o reprezentare curajoasă a uneia dintre cele mai prolifice artiste britanice, pictorița de origine scoțiană Wilhelmina Barns-Graham cu o contribuție remarcabilă în arta plastică abstractă a secolului XX.
Tema ediției este „Cultura unește”
Pe 9 mai sărbătorim Ziua Europei și în același timp 29 de ani de prezență neîntreruptă a cinematografiei europene pe marele ecran din România. Cu această ocazie publicul va putea interacționa cu invitați speciali și o parte din echipele de filmare pentru a înțelege importanța diversității și a incluziunii, a valorilor comune care unesc comunități.
„Deci, iată că de 29 de ani festivalul acesta există, este ca un fel de carte deschisă pentru filmul internațional, pentru filmul european și, practic, de fiecare dată a fost, cred eu, și pentru cineaști, un bun prilej de a vedea noi formule cinematografice, noi estetici filmice, deci e un festival pe care noi îl considerăm un festival de lucru, (…) care ne unește și care ne dă și o anumită definiție în a fi eleganți și distinși (…)”, a declarat Laurențiu Damian, președintele UCIN.
Directorul artistic al festivalului este Cătălin Olaru, iar ambasadorul ediției de anul acesta este regizoarea Ioana Mischie, conform tradiției cu care au obișnuit ogranizatorii festivalului.
„Fiecare dintre noi poartă un cinema interior. Un festival cinematografic declanșează un nou anotimp creativ care ne face mintea, trupul, spiritul să renască”, a declarat Ioana Mischie.
Ce filme vom vedea în București la Festivalul de Film European
Proiecțiile vor avea loc la Cinema Elvire Popesco între 9-15 mai și Cinemateca Eforie în perioada 9-11 mai și 16-18 mai .
Printre filmele de neratat de la Festivalul Filmului European se află „The Girl with the Needle”, în regia cineastului suedez Magnus von Horn. Filmul spune povestea răvășitoare a unei femei prinsă în peisajul dezolant din Copenhaga de după Primul Război Mondial și a fost nominalizat la categoria Cel mai bun film străin la Premiile Oscar de anul acesta.
Organizatorii au pregătit un medalion cinematografic dedicat regizorului francez Virgil Vernier. Pe 18 mai, de la ora 20, la Cinemateca Eforie, spectatorii vor putea viziona ultimul său film lansat în 2024 , „O sută de mii de miliarde/ Cent mille milliards” .
Alte titluri de remarcat în cadrul festivalului sunt : „Foreign Language” (Franța, Germania, Belgia, 2024), al regizoarei Claire Burger, „Bagger Drama” (Elveția, 2024), în regia lui Piet Baumgartner sau „ Sub o stea norocoasă” (2024), de Péter Kerekes.
Ediții locale ale Festivalului Filmului European vor avea loc în 9 orașe din Țară : Brașov, Timișoara, Sfântu Gheorghe, Botoșani, Deva, Iași, Chitila, Târgu Jiu și Târgu Mureș.
Mai multe detalii despre festival și bilete se pot consulta pe www.ffe.ro și pe www.eventbook.ro .