„Fata cu unicorn”, capodopera lui Rafael, expusă pentru prima dată în România

Muzeul BRukenthal

Muzeul Național Brukenthal din Sibiu va găzdui, în 2027, una dintre cele mai importante expoziții din istoria sa: lucrarea „Fata cu unicorn” de Rafael Sanzio va fi prezentată în premieră în România, în urma unui schimb cultural cu Galeria Borghese din Roma.

Rafael la Brukenthal, după Leonardo da Vinci

Managerul muzeului, Alexandru Chituță, a anunțat că această expoziție de anvergură vine după o altă premieră programată pentru sfârșitul acestui an: expunerea tabloului „Leda și lebăda” de Leonardo da Vinci.

„Este o mare bucurie să anunțăm faptul că renumita Galerie Borghese din Roma a acceptat cererea noastră. Am avut numeroase dialoguri cu doamna director Francesca Cappelletti și amândoi am înțeles importanța colaborării instituționale. Nu este deloc ușor să aduci în România două capodopere cerute anual de mari muzee din întreaga lume. Însă am reușit”, a declarat Chituță.

Două expoziții memorabile, cu sprijin internațional

Managerul Brukenthal a subliniat și susținerea venită din partea instituțiilor românești și italiene: Ministerul Culturii, Ambasada României în Italia și Comisia de Cultură din Parlamentul Italian. Cele două evenimente vor include și alte lucrări din colecția muzeului sibian și din colecții partenere.

„Vor fi două premiere expoziționale de mare anvergură pentru istoria artei și a muzeelor din România. Muzeul Național Brukenthal merită mai mult. Sibiu și România merită mai mult!”, a adăugat Chituță.

Cine a fost Rafael Sanzio și ce reprezintă „Fata cu unicorn”

Rafael Sanzio (1483–1520), cunoscut ca unul dintre cei trei mari maeștri ai Renașterii, alături de Leonardo da Vinci și Michelangelo, este celebru pentru stilul său echilibrat și expresiv. Capodopera „Fata cu unicorn” este unul dintre cele mai cunoscute portrete ale sale, iar prezența acestei lucrări la Sibiu este o adevărată victorie culturală.

Tabloul o înfățișează pe o tânără portretizată în trei sferturi, într-o loggie cu vedere spre un peisaj deluros. Aceasta poartă o rochie rafinată, accesorizată cu bijuterii din aur, rubin și perlă, iar în brațe ține un unicorn – simbol al purității.

O istorie complicată și restaurări revelatoare

Lucrarea a fost menționată pentru prima dată în inventarul Galeriei Borghese din 1833. De-a lungul timpului, a fost atribuită altor pictori renascentiști, iar figura feminină a fost, inițial, identificată cu Sfânta Ecaterina din Alexandria.

Radiografiile din 1936 au dezvăluit modificări importante: în locul unicornului era inițial un câine, simbolizând fidelitatea. În urma restaurărilor și a analizelor experților, opera i-a fost atribuită cu certitudine lui Rafael.

Unii critici consideră că ar putea fi vorba despre un portret al Maddalenei Doni, logodnica artistului, datat în jurul anilor 1504–1505.

Distribuie pe retelele sociale