Pe 25 mai, la Sala Radio, Leyah a prezentat în premieră în România concertul pop-simfonic „Cinestezia Symphonic” – un concept original care a adus împreună vocea ei inconfundabilă și orchestra Symphactory Strings sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Leyah ne invită „pentru o noapte să închidem ochii și să visăm”.
Fiecare piesă e născută dintr-o nevoie profundă
Asistăm la o formă de exprimare a unor emoții și teme care ne ating pe toți: fragilitatea, apartenența, pierderea, solidaritatea. Muzica Leyei e confesivă, dar și angajată, aducând în fața publicului teme de importanță socială. Într-o formulă sonoră rar întâlnită, îmbină rafinamentul muzicii simfonice cu energia pop-ului contemporan, iar totul e ținut împreună de o voce care poartă și forță, și vulnerabilitate.
Spectacolul capătă o dimensiune vizuală aparte prin proiecțiile create de H3 Creative Tech, transformând concertul într-o călătorie sinestezică – unde sunetul și imaginea se împletesc într-o experiență profundă.
Totul se desfășoară ca un jurnal muzical profund intim
Leyah se lasă citită, iar noi simțim că luăm parte la ceva esențial. Se creează un acord între public și artiști — pentru o seară, suntem invitați la sinceritate. Nu e comod, dar e necesar. Un musical static — în cel mai bun sens al cuvântului. Nu e despre mișcare, ci despre cum vezi poveștile desfășurându-se în fața ta și recunoști în ele oameni, stări, fragmente din tine. Un concert care nu doar se ascultă, ci se trăiește.
În amintirea celui care a crezut primul
Într-unul dintre cele mai personale momente ale serii, Leyah vorbește despre tatăl ei, care nu mai este printre noi — mentorul muzical care i-a fost sprijin constant și ghid. În memoria lui a compus Undefined, o piesă care devine atât un omagiu, cât și o formă de vindecare. „Tata a fost ghidul meu cultural. Omul care m-a văzut pianistă încă de mică și care a crezut în mine, poate mai mult decât am făcut-o eu.”
„Cine sunt iele?”
Piesa IELELE, singura compusă în limba română (acest amănunt vine ca o ușurare pentru doamnele din dreapta mea „În sfârșit” – răsuflă ușurate) este despre femei care contribuie discret, dar autentic, la patrimoniul cultural, fără a căuta recunoaștere publică. „Mi-am dat seama că linia melodică cerea un strop de folclor”, explică ea. IELELE nu este doar o piesă, ci și numele unei campanii – „Cine sunt iele?”- prin care Leyah își propune să aducă în lumină femei din România implicate în domenii artistice sau culturale, dar care rămân, adesea, în umbră. „Într-o lume tot mai zgomotoasă, valorile reale par să nu-și mai găsească locul.”
Totul este despre călătorie
O poveste despre perseverență, despre călătoria interioară a unui artist independent care îndrăznește să viseze, să combine lumi sonore aparent incompatibile și să le dea un sens comun. How Far întreabă cât de departe suntem dispuși să mergem pentru un vis. În cazul Leyah, răspunsul pare clar: până la capăt. Iar pentru cei prezenți în sală, drumul acesta a meritat fiecare pas.
Un nou început
După aplauze frenetice și un bis cerut de sală, dirijorul decide: se reia IELELE. Publicul reacționează. A plăcea publicului nu pare să fi fost scopul, ci mai degrabă o consecință firească. Actul artistic rămâne nealterat, iar concertul, cu toate riscurile sale, propune o direcție nouă. Pentru unii poate incomodă, pentru alții revelatoare. E greu să mulțumești pe toată lumea, mai ales când te aventurezi într-un teritoriu artistic încă neexplorat. Dar Cinestezia Symphonic reușește exact asta: să deschidă un drum și să arate că se poate — altfel, sincer, curajos.
Am stat de vorbă cu Leyah după concert despre puterea de a transforma o idee în spectacol.
Cum a fost experiența concertului, fiind o premieră națională? Cum s-a simțit totul pe scenă?
„S-a simțit extraordinar. A trecut foarte repede, am clipit de două ori și a trecut imediat timpul. Dar așa se întâmplă de obicei pe scenă, cel puțin ca artist. Pentru mine lucrurile sunt la o intensitate atât de puternică, încât… nu știu, timpul nu mai e. Adică timpul nu mai există așa cum îl știm noi în mod normal. A fost o experiență extraordinară, am avut parte de niște oameni minunați, super, super profesioniști în această orchestră simfonică privată. Tiberiu Soare e deja cunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni dirijori.
Tiberiu Soare are o mare calitate — în afară de faptul că e un profesionist, este și un om extraordinar și știe să lucreze cu oamenii din orchestră. Și a mai avut interacțiuni pe zona asta de pop. Și atunci a fost persoana perfectă care a putut să-i aducă pe toți la un loc.”
Ce te ajută să compui? Ai un ritual anume atunci când scrii muzică?
„Da. Pur și simplu mă pun la pian și încep să cânt. Adică nu-mi creez un alt ritual. Dacă nu-ți propui, nu scrii — asta-i clar. Asta că „te lovește inspirația” nu e neapărat adevărat, că nu poți să stai după inspirație. Inspirația nu te lovește, ea vine atunci când îi dai și ei un spațiu.
Și bineînțeles că am perioade în care nu scriu deloc muzică, pentru că nu am timp, dar am și o perioadă pe care mi-o aloc, în ideea în care să încerc să scriu muzică nouă, pentru că pentru un artist asta este foarte important. Câteodată îți iese, câteodată nu-ți iese, câteodată ești inspirat, câteodată nu ești. Dar trebuie să fii.
Câteodată o piesă iese în jumătate de oră cu totul, altădată poți să stai și o lună. Pentru că ceva nu-ți place, și ceva ai schimbat, și tot o schimbi, și tot o schimbi. Dar, în general, eu scriu muzica la pianul meu de acasă, și apoi urc în studioul meu foarte mic și încep și lucrez la tot felul de tonuri. Încep să scriu viori și alte elemente care mă duc în zona asta de muzică de film.”
Cum ai descrie concertul pentru cineva care n-a fost? De ce ar trebui să vină?
„Pentru că oferă orizonturi noi publicului care poate nu este familiarizat cu acest gen de muzică. Pentru că există foarte multă emoție care, cred eu, face parte din noi toți. Și eu nu cred că există om care să nu poată fi emoționat de ceva.
Este o combinație între vechi și nou, între muzică clasică și muzică pop. Oamenii care ascultă doar pop vor descoperi un univers foarte fain din zona asta de simfonii. Iar cei care ascultă muzică simfonică vor găsi un univers mai relaxat, mai fresh, mai colorat. Și, de ce nu, până la urmă, mai ancorat în zilele noastre.
Deci chiar cred că e un concert la care foarte multă lume poate să fie în public. Asta s-a și întâmplat.”
