
După reacțiile stârnite de comportamentul său pe scena Premiilor Gopo 2025, actorul Claudiu Bleonț a transmis un mesaj public în care își recunoaște greșeala și își cere scuze fiicei sale, Eva Maria.
„Marți seară, pe scena Premiilor Gopo, într-un moment în care voiam să împărtășesc bucuria de a fi alături de fiica mea, am spus lucruri care au fost nepotrivite și au fost percepute ca fiind dureroase”, a declarat actorul, într-un punct de vedere publicat după eveniment.
Claudiu Bleonț recunoaște că, în dorința de a transmite un mesaj despre responsabilitate și valori, a ales o formă de exprimare greșită, care a pus-o pe fiica sa într-o poziție vulnerabilă, chiar în fața publicului.
„Mi-am dat seama, privind înapoi, că mi-am pus propriul copil într-o situație vulnerabilă și că, fără să îmi dau seama atunci, am transmis un mesaj lipsit de delicatețe și empatie”, spune actorul, subliniind că nu și-a dorit să o mustre public sau să o discrediteze.
Claudiu Bleonț: Îi cer iertare ei, în primul rând
Actorul a vorbit despre relația sa cu fiica sa, pe care o descrie drept „lumina mea, sensul vieții mele, motivul pentru care vreau să fiu un om mai bun”. El recunoscând că, uneori, din grijă exagerată, un părinte poate folosi cuvinte care nu ajută, ci rănesc — și că este datoria lui să repare, pe cât posibil, greșeala.
„Așa cum am spus și în privat, spun acum și public, îmi pare rău. Dacă am făcut-o să se simtă inconfortabil, dacă am pus presiune sau dacă am transmis altceva decât dragostea mea pentru ea, îmi pare rău. În fața tuturor, îi cer iertare în primul rând ei.”
Actorul a adăugat că nu caută justificări pentru momentul stânjenitor, dar vede în această experiență o oportunitate de reflecție și corectare.
„Sunt tată, sunt om. Și, ca orice om, am și momente mai puțin bune. Important este ce facem după”, mai spune Claudiu Bleonț, adăugând că își dorește să devină mai atent, mai prezent și un părinte mai bun.
În final, Claudiu Bleonț le-a mulțumit celor care aleg să nu privească acest moment ca pe un verdict definitiv, ci ca pe o lecție de viață.